Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, actualizată cu modificările și completările ulterioare, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea este serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii și are următoarele atribuţii principale:
a) îndeplinește atribuţiile prevăzute de lege în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional;
b) colaborează cu autorităţile publice şi cu instituţiile specializate pentru protejarea şi punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural naţional şi aplică în acest sens prevederile legale în domeniu;
c) participă, la cererea autorităţilor abilitate şi împreună cu acestea, la acţiuni de control al respectării legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
d) solicită şi primesc, în condiţiile legii, în nume propriu sau în numele şi pentru Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, de la autorităţi ale administraţiei publice, de la instituţii publice şi de la persoanele juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor şi informării publice, date şi informaţii necesare pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin;
e) controlează respectarea îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor la Fondul Cultural Naţional, în condiţiile şi la termenele stabilite prin lege;
f) îndeplinește orice alte atribuţii stabilite de Ministerului Culturii, potrivit legii.
În județul Vrancea, Direcția Județeană pentru Cultură își desfășoară activitatea în municipiul Focșani, str. Nicolae Titulescu nr. 1, într-o clădire monument istoric, respectiv ”Casa dr. Saideman”, cod LMI VN-II-m-B-06482, datare sec. XIX.