Lansarea celei de-a treia sesiuni de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu - 9 Septembrie 2020

Ministerul Culturii lansează A treia sesiune de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu, pentru promovarea valorilor culturale contemporane din România și stimularea valorificării acestora, sprijinirea tinerilor artiști din România, premierea personalităților din domeniile cultură scrisă, cinematografie, muzică.

Suma alocată pentru finanţarea proiectelor și a personalităților din cadrul primei, celei de-a doua și a treia sesiuni de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu este de 195.000 lei.

În cadrul celei de-a treia sesiuni de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu se vor acorda două premii (pentru domeniile Cultură scrisă și Film) și o bursă (pentru domeniul Film). Premiul este în valoare de 15.000 lei, iar bursa este în valoare de 12.000 lei.

Premiile Brătianu se acordă persoanelor fizice pentru o realizare de excepție a unui proiect, eveniment sau a unei lucrări, indiferent de tehnica de realizare, cu efect conceptual și educativ major, plastic și estetic, în plan național și/sau de interes internațional, cu încadrarea în cuantumul sumelor alocate cu această destinație. Premiile Brătianu se acordă în urma nominalizărilor și propunerilor uniunilor de creație, recunoscute de lege, și a asociațiilor și fundațiilor din domeniile menționate, nominalizări transmise pe mail. Toate documentele solicitate vor fi semnate, în condițiile legii, conform cu originalul, vor fi scanate și trimise la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Dosarul de nominalizare pentru obținerea unui premiu va conține următoarele documente:

  1. Adresa de înaintare a dosarului de nominalizare care cuprinde numele persoanei fizice, datele de identificare, domeniul pentru care este propusă;
  2. Prezentarea persoanei propuse și a carierei, arătând meritele acesteia;
  3. Argumentarea care a stat la baza propunerii.

Data limită pentru transmiterea dosarului de nominalizare este 9 octombrie 2020.

Bursele Brătianu se acordă în baza dosarului transmis pe mail de către solicitant. Pentru fiecare domeniu, se acordă câte două burse pentru absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență sau echivalentă și pentru persoane care urmează cursuri în domeniu în cadrul unei instituții de învățământ superior. Toate documentele solicitate vor fi semnate, în condițiile legii, conform cu originalul, vor fi scanate și trimise la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

La concursul pentru acordarea burselor au dreptul să se înscrie persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. Sunt cetățeni români cu domiciliul stabil în România;
  2. Sunt absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență sau echivalentă sau care urmează cursuri în domeniu în cadrul unei instituții de învățământ superior;
  3. Au vârsta sub 35 de ani în momentul depunerii documentației;
  4. Proiectul depus se desfășoară în România.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele documente redactate în limba română:

  1. Formular-tip de înscriere la concurs;
  2. Curriculum vitae;
  3. Copie carte de identitate;
  4. Copie acte de studii;
  5. Proiect de cercetare și/sau creație artistică și/sau activare socială;
  6. Un calendar de lucru/grafic de realizare;
  7. Lista de lucrări publicate în țară și în străinătate (titlul, editura, anul apariției, volumul, cu menționarea paginilor); lista de cărți publicate în țară și în străinătate (titlul, editura, anul apariției) și/sau traduceri de carte, în calitate de unic autor sau coautor; se anexează copii ale lucrărilor reprezentative. În domeniul artistic se vor asimila activitățile specifice; se anexează lucrări reprezentative privind activitățile științifice/artistice; în domeniul artelor vizuale, se vor asimila activitățile specifice; se anexează proiecte/lucrări/expoziții privind activități în domeniul respectiv;
  8. Dosar de presă/recenzii;

Înscrierea candidaților la concursul național se realizează prin întocmirea și depunerea unui dosar de candidatură. Proiectul depus trebuie să se desfășoare în intervalul 6 - 20 noiembrie 2020.

Data limită pentru transmiterea dosarului de participare este 9 octombrie 2020.

Toate informaţiile legate de modul de aplicare pentru această sesiune, procedura de selecţie a ofertelor culturale din cadrul sesiunii de acordare a Burselor și Premiilor Brătianu, organizarea şi funcţionarea comisiilor, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor, se regăsesc în anexele de mai jos.

 

A treia sesiune de acordare a

Burselor și Premiilor Brătianu

CALENDAR

Perioada de depunere a nominalizărilor și propunerilor pentru Premiile Brătianu

Perioada de depunere a dosarelor pentru Bursele Brătianu

9 septembrie – 9 octombrie 2020

               9 septembrie – 9 octombrie 2020

Perioada de selecţie administrativă a dosarelor pentru Bursele Brătianu

Perioada de selecţie administrativă a dosarelor privind nominalizările și propunerile pentru Premiile Brătianu și completarea acestora, acolo unde este necesar

12 august –  16 octombrie 2020

12 august –  16 octombrie 2020

Publicarea rezultatelor pentru etapa administrativă

16 octombrie 2020

Perioada de  evaluare  a dosarelor pentru Bursele Brătianu

Perioada de  evaluare  a propunerilor și nominalizărilor pentru Premiile Brătianu

                19-22 octombrie 2020

                19-22 octombrie 2020

Afişarea pe website-ul Ministerului Culturii, www.cultura.ro, a dosarelor evaluate

23 octombrie 2020

Perioada de depunere a contestaţiilor

26 – 28 octombrie 2020

Perioada de soluţionare a contestaţiilor

29 octombrie– 2 noiembrie 2020

Afişarea pe website-ul Ministerului Culturii a rezultatelor finale

3 noiembrie 2020

Semnarea contractelor cu beneficiarii Burselor Brătianu

4 – 6 noiembrie 2020

Fișiere anexate:

Normele metodologice

Cerere tip înscriere

Anexa contract

Sursa - Ministerul Culturii