Sesiunea 2020 a Programului ”Tezaur Uman Viu”

Tipărire

La data de 14 februarie a fost lansată ediția din 2020 a programului Tezaur Uman Viu desfășurat de către Ministerul Culturii. Până la termenul limită (15 mai 2020) au fost primite 47 de dosare de candidatură. Secretariatul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a descalificat 8 dosare care nu erau complete din punct de vedere administrativ. De asemenea, un alt dosar a fost suspendat întrucât, din păcate, persoana nominalizată a trecut în neființă.

Cele 38 de dosare care respectă toate cerințele prevăzute în Regulamentul de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU au fost puse la dispoziția Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CNSPCI) la data de 9 iunie 2020, iar repartizarea finală către membrii Comisiei a fost decisă în cadrul ședinței din 11 iunie 2020.

Menționăm faptul că au fost transmise spre analiza Comisiei dosare de candidatură depuse pentru zece persoane din județul Alba, două persoane din județul Argeș, o persoană din județul Bacău, o persoană din județul Bihor, patru persoane din județul Bistrița-Năsăud, două persoane din județul Brăila, o persoană din județul Buzău, trei persoane din județul Cluj, o persoană din județul Constanța, o persoană din județul Gorj, o persoană din județul Harghita, o persoană din județul Maramureș, două persoane din județul Neamț, două persoane din județul Olt, o persoană din județul Sibiu, o persoană din județul Teleorman, două persoane de la Vâlcea, două persoane din Vrancea.

În conformitate cu art. 7 din Regulament, până la data de 9 iulie, Comisia poate solicita, după caz, date/materiale suplimentare relevante pentru demonstrarea calităţilor patrimoniale ale candidatului, în vederea evaluării adecvate a acestuia.

La data de 1 septembrie 2020 se va finaliza etapa de evaluare a dosarelor, iar Secretariatul CNSPCI va transmite răspunsurile către deponenți și va anunța rezultatul ediției la data de 8 septembrie 2020.

În cazul în care Comisia Națională va decide acordarea titlului către cel puțin opt persoane și în condițiile în care situația sanitară o va permite, Ministerul Culturii va organiza o Gală de decernare a titlurilor de Tezaur Uman Viu, în decursul anului 2020.

Pentru mai multe informații despre ediția din acest an sau dacă sunteți deponent și doriți să cunoașteți stadiul unui anumit dosar de candidatură, ne puteți scrie la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Titlul de TEZAUR UMAN VIU se acordă în România de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Acordarea titlurilor se face către acele persoane care fac dovada caracterului excepțional al performării și sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, către comunitate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia.