sigla noua test V1 djc

15% din bugetul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea disponibilizat pentru limitarea pandemiei COVID-19

La solicitarea Ministerului Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și-a exprimat disponibilitatea de a renunța la suma de 12.500,00 lei, reprezentând peste 15% din cheltuielile cu bunuri și servicii finanțate din bugetul de stat în anul 2020. Au fost eliminate sau diminuate astfel cheltuielile Direcției Județene pentru Cultură Vrancea în anul 2020 pentru carburant, materiale, servicii cu caracter funcțional, alte cheltuieli.

Sumele disponibilizate sunt destinate redirecționării pentru finanțarea cheltuielilor urgențe generate de evoluția situației epidemiologice cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Totodată, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a solicitat Ministerului Culturii identificarea căilor legale pentru utilizarea în același scop a sumei de 210.201,61 lei reprezentând veniturile proprii ale Direcției Județene pentru Cultură Vrancea din anii precedenți. Aceste venituri erau destinate întreținerii și reabilitării sediului instituției, monument istoric ”Casa dr. Saideman”, cod LMI VN-II-m-B-06482, aflat într-o stare de degradare avansată.

Bugetul diminuat al Direcției Județeană pentru Cultură Vrancea va trebui să acopere cheltuielile de întreținere și funcționare în anul 2020, precum și cele destinate activității curente, realizării inspecțiilor privind starea de conservare a monumentelor istorice și a bunurilor culturale clasate din județul Vrancea, a controlului, constatării și sancționării contravențiilor la regimul de protejare a patrimoniului cultural, a activităților de punere în valoare a patrimoniului cultural etc.

#monumenteinvrancea

Please publish modules in offcanvas position.