Sabia (replica) Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, expusă la mausoleele din Vrancea

Tipărire

afis sabie

Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va putea fi admirată gratuit în mausoleele din Județul Vrancea în week-end-ul în care la nivel european sunt marcate Zilele Europene ale Patrimoniului.
Astfel, la Mausoleul Eroilor Mărășești, în cadrul evenimentelor dedicate celei de-a V-a ediții a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă”, dar și cu prilejul Centenarului Generalului Eremia Grigorescu – comandantul Armatei I-a în luptele de la Mărășești din 1917 – va fi organizat, pe data data de 13 septembrie 2019, ora 15.00, un ceremonial militar și religios de predare a Sabiei (replica) Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. După finalizarea ceremonialului, Sabia va fi așezată pe sarcofagul generalului Eremia Grigorescu din interiorul Mausoleului Eroilor Mărășești.
Pe parcursul zilei de vineri, 13 septembrie 2019, cât și în data de 14 septembrie, până la orele 12.00, Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va putea fi admirată gratuit de către toți cei care doresc să vină la Mausoleul Eroilor Mărășești.
Sâmbătă, 14 septembrie 2019, de la orele 14.00, Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va fi transferată la Mausoleul Eroilor Mărăști, unde va fi expusă până în jurul orelor 17.30.
În jurul orei 15.15, la Mausoleul Eroilor Mărăști sunt așteptați să ajungă și cicliștii care vor participa la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă”. Cu această ocazie, pe lângă oportunitatea de a viziona celebra Sabie a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cicliștii vor fi invitați să asiste la un happening susținut de actorii trupei de teatru Protha, dar și la un mini-concert susținut de Gabi Stănescu – vioară și Marta Băceanu – pian.
Evenimentul este organizat de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Eracle Nicoleanu” Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea și Muzeul Vrancei.